Cât de multe au în comun varicele și hemoroizii

Mare atenție dacă aveți hemoroizi! Riscați să faceți varice, și invers. Care este legătura dintre ele? Una foarte strânsă. Atât varicele, cât și hemoroizii sunt vene dilatate cauzate de aceleași obiceiuri nesănătoase, ”sensibile” la aceleași greșeli, care nu trec de la sine odată apărute și nici nu răspund la tratamentul de la farmacie. Doi medici chirurgi în cadrul OK Medical explică pe larg ce au în comun varicele și hemoroizii, dar și ce trebuie să faceți pentru a le preveni apariția.

Statul pe scaun devine un pericol. Da, am ajuns să ne îmbolnăvim stând pe scaun. În primul rând așa se formează sau se agravează hemoroizii. „Statul mult în fund, cum se întâmplă în cazul șoferilor, taximetriștilor, ori angajaților care au muncă de birou, face ca sângele să băltească în zonele joase și să apară hemoroizii”, spune dr. Dan Andronesi, expert OK Medical. Dacă acolo, pe scaun, stați într-o poziție incorectă, picior peste picior, riscați și varice, din cauză că circulația de la nivelul gambelor e îngreunată, sângele este tras cu greu de inima care depune efort suplimentar.

Mâncarea de la fast-food nu e bună nici pentru siluetă, nici pentru aceste vene dilatate. Bogată în grăsimi, ea crește colesterolul care automat afectează calitatea vaselor de sânge. Consumată în exces, agravează în primul rând varicele, dar și digestia, ducând la constipații care complică hemoroizii.

Alcoolul în exces produce vasodilatație pe vasele de sânge, atât pe cele de la nivelul picioarelor, cât și din plexul venos hemoroidal. „De aceea avem senzația că ne e cald după ce bem alcool, din cauza vasodilatației. Am pacienți care spun că, după o perioadă în care au cam exagerat cu alcoolul, au observat complicații ale hemoroizilor, precizează dr. Andronesi.

Kilogramele în plus agravează problema atât în zona varicelor, cât și a hemoroizilor. Ele pun presiune pe gambe care, evident, trebuie să poarte o greutate mai mare. De asemenea, țesutul adipos comprimă venele ce vor transporta mai greu sângele spre inimă, iar în zona pelvină se va produce o stază care accentuează hemoroizii.

E nevoie de mișcare. Mersul pe jos, exercițiile ușoare, sportul la sală, toate acestea sunt foarte importante pentru că ne modifică statica și îmbunătățesc circulația venoasă. Cei doi specialiști atrag însă atenția că sportul trebuie însă făcut cu măsură. „Efortul crește presiunea în vene, peretele intern al venei, iritat, produce substanțe care duc la coagularea sângelui în interior și astfel apar trombozele, sau cheagurile de sânge”, aflăm de la medicul Dan Andronesi.

Apar în sarcină. Varicele și hemoroizii se aseamănă și prin faptul că apar în decursul cele 9 luni de sarcină. „În special în ultimul trimestru, presiunea și greutatea sunt puse mai mult pe membrele inferioare”, mărturisește dr. Vitalii Mironescu, medic specialist chirurgie generală, cu supraspecializare în tratamentul bolilor venoase cronice. „Și fătul, cu capul, face compresie pe niște vase iliace, ceea ce face ca sub pelvis să se adune și să băltească sângele. În plus, în sarcină apar niște modificări hormonale ce dau constipație. Aceasta duce la fisuri, la hemoroizi, care cresc în dimensiuni și se complică cu așa-numita tromboflebită hemoroidală”, completează colegul său de la OK Medical, dr. Dan Andronesi.

Nici varicele, nici hemoroizii nu trec de la sine. Ba mai mult, odată apăruți, se tot agravează. „Odată declanșat acest proces de creștere a hemoroizilor, nu se oprește. Evoluția este lentă, dar sigură spre faze avansate”, spune dr. Andronesi. Și varicele reprezintă dilatații patologice și permanente ale venelor ce aparțin sistemului venos superficial.

Cremele de la farmacie nu au niciun efect.Până în prezent nu s-au descoperit substanțe active care să trateze varicele. Ele pot cel mult ameliora simptomele și preveni unele complicații, dar eficiența lor este mult scăzută, comparativ cu metodele de îndepărtare definitivă a varicelor”, susține dr. Vitalii Mironescu. În cazul hemoroizilor, medicul Dan Andronesi atrage atenția că tratamentele locale cu creme și geluri promovate destul de agresiv nu fac altceva decât să niveleze mucoasa, să o vindece, dar permit în continuare creșterea hemoroizilor. Nicio cremă, niciun medicament nu rezolvă problema. Hemoroizii, odată măriți, cresc încet, încet, până în ultimul stadiu, când ies afară și nu mai intră. Se tratează doar în cabinetul medicului, prin procedee minim invazive”, explică specialistul.

Pot da complicații. Netratate, varicele pot duce la apariția unor complicații, precum: insuficiența venoasă cronică, ulcerația de gambă, zgârierea și ruperea varicelor, cu hemoragia consecutivă, tromboflebite superficiale sau profunde, ulcere varicoase, umflarea picioarelor. Hemoroizii, pe lângă disconfortul dat, pot ascunde probleme mai grave, precum tumori, cancere, tromboze, abcese sau diverse boli inflamatorii colonice. Astfel, e nevoie de consultație care să pună diagnosticul corect.

Hemoroizii și varicele mai au un lucru în comun – se pot trata definitiv doar în cabinetul medicului, prin procedee ușoare, minim invazive, cu recuperare rapidă. Despre toate acestea puteți afla stând de vorbă cu unul dintre specialiștii OK Medical, medici cu zeci de ani de experiență.

Discutati cu noi pe WhatsApp