Tratament prin scleroterapie al varicelor – rezultate excelente

VARICE  – vase de sange dilatate, usor vizibile sub piele.

Tratamentul conservator al varicelor presupune menţinerea sistemului venos intact şi încercarea de a echilibra circulaţia venoasă prin mijloace neinvazive sau minim invazive. Varicele de calibru mic, în stadii incipiente, pot fi eliminate cu ajutorul unui tratament sclerozant. La nivelul venei varicoase se injectează agenţi sclerozanţi care “astupă” vasul şi îl exclud astfel din circulaţie. O altă intervenţie adresată doar pacienţilor cu varice în stadii incipiente este tratamentul fotocoagulant endovascular. Fotocoagularea cu laser se aplică în cazul venelor de calibru mic de la suprafaţa pielii. Boala varicoasă în stadii avansate nu poate fi tratată cu laser.

Vizita la medic pentru tratamentul varicelor. Prima reacţie pe care pacientul trebuie să o aibă după constatarea apariţiei varicelor sau a simptomelor precoce de insuficienţă venoasă este prezentarea la medicul de familie. În cazul confirmării suspiciunii de boală varicoasa este necesar un consult într-un serviciu specializat de chirurgie vasculară. În majoritatea cazurilor, un simplu consult este suficient pentru stabilirea diagnosticului de varice şi a atitudinii terapeutice. Uneori există şi situaţii când medicul specialist de chirurgie vasculară poate solicita investigaţii suplimentare (mai frecvent examen ecografic venos, flebografie).

Tratament prin scleroterapie – cel mai bun raport rezultate / pret.

In ce consta procedura de scleroterapie? Scleroterapia consta in injectarea  cu un ac subtire a unei substante sclerozante in interiorul venelor afectate. Substanta injectata are un efect iritant asupra peretilor venosi, astfel vena bolnava este obturata si se transforma intr-un cordon fibros, sangele fiind redirectionat prin venele sanatoase. Sangele va circula prin intermediul altor vene sanatoase de la nivelul membrului inferior.

Varice Stadiul Incipient

Poze varice in stadiul incipient de dezvoltare.

 

Varice Statidiul Unu

Poze varice in stadiul unu de dezvoltare.

 

Varice Stadiul Doi

Poze varice in stadiul doi de dezvoltare.

 

Ulcer Varicos - Complicatie a Bolii Ulceroase

Poza Ulcer Varicos – Complicatie a Bolii Ulceroase

Leave a Reply

Discutati cu noi pe WhatsApp