Trei simptome care trebuie să vă trimită la medicul proctolog în 2019

Orice simptom ciudat din sfera digestivă-colorectală, pe care nu l-ați mai avut până acum, orice modificare din „normalul” cu care e obișnuit corpul vostru ar trebui să vă ridice niște semne de întrebare. De ce au apărut, ce înseamnă? Răspunsul nu-l puteți găsi pe internet, căci nici cei mai experimentați medici nu pun diagnosticul fără să facă analize și investigații. Știm, vă e jenă, vă e teamă de vreo veste proastă, însă e bine să treceți peste toate acestea și să nu pierdeți timp prețios. Medicii proctologi de la OK Medical vă spun care sunt cele trei simptome alarmante pe care niciodată nu trebuie să le ignorați.

  1. Tulburările de tranzit. „Un om care a avut scaun normal, o dată pe zi sau o dată la două zile, și care dintr-o dată ba nu mai are scaun (spune el că s-a constipat), ba are diaree, ba are alternanță diaree-constipație, e un semnal de alarmă care trebuie să îl trimită la medic”, atrage atenția prof. dr. Dorel Firescu, medic coordonator OK Medical Galaţi.
  • Sângerările. Indiferent din ce segment provin, fie din partea superioară a tubului digestiv, fie din partea inferioară, nu sunt un semn bun. Atunci când vedeți sânge în vasul de toaletă sau pe hârtia igienică, e bine să mergeți la medicul proctolog pentru consultație. „În general, trecem cu vederea sângerările din partea inferioară a tubului digestiv, când sângele e mai deschis la culoare. Ne gândim că e vorba despre hemoroizi, mergem la farmacie de unde luăm niște unguente și așteptăm să treacă. Uneori sunt hemoroizii de vină, dar alteori e o tumoră care nu permite așteptare”, mai spune dr. Dorel Firescu.
  • Durerile anale și abdominale sunt alte simptome pe care nu aveți voie să le ignorați. La consultație, medicul vă va ruga să descrieți durerea (pulsatilă sau nu, declanșată în timpul defecației, după, sau în alte momente) și zona în care apare. Durerea poate fi cauzată de abcese sau de tromboze hemoroidale, de fisuri anale, dar și de cancere avansate. „Disconfortul abdominal persistent, durerea ori stările inexplicabile de oboseală se numără printre cele mai frecvente simptome ale cancerului colorectal. Într-adevăr, durerea, tulburările de tranzit și sângerările sunt simptome întâlnite atât la cancer, cât și la hemoroizi. Ce nu se știe este că diferența esențială dintre cele două afecțiuni o face tocmai vizita la medicul proctolog. Cu cât ne adresăm mai repede personalului medical de specialitate, cu atât aflăm mai repede ce probleme avem și putem acționa”, precizează medicul primar chirurg Dan Andronesi, expert OK Medical.

Deși regiunea canalului anal este ușor accesibilă și investigațiile nu sunt complicate, mulți evită să meargă la medic de rușine sau din lipsă de educație. „Ca un chirurg cu mulți ani de meserie, vă pot spune că în ultima vreme, din păcate, pacienții ajung prea târziu în serviciile de chirurgie, în stadii foarte avansate ale tumorilor. De aceea simt nevoia să atrag atenția că e bine să se prezinte la un consult când apar primele simptome”, vă sfătuiește specialistul.

[vivafbcomment]
Discutati cu noi pe WhatsApp